Obiectivele POS MEDIU

Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu) reprezintă documentul de programare a Fondului European de Dezvoltare Regională și a Fondului de Coeziune, care stabilește strategia de alocare a acestor fonduri europene în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 2007-2013.

Obiectivul global al POS Mediu vizează îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și a standardelor de mediu, contribuind totodată la îndeplinirea angajamentelor de aderare a României la Uniunea Europeană, cu privire la protecția mediului.

Unul din sectoarele de mediu în care suportul financiar acordat prin POS Mediu este considerat esențial pentru atingerea obiectivelor menționate mai sus, îl reprezintă infrastructura de apă și apă uzată (Axa prioritară 1, din cadrul POS Mediu - Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată).

Din această perspectivă, o ţintă importantă propusă de ţara noastră în cadrul POS Mediu, constă în îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi uzate prin asigurarea unor servicii de apă şi apă uzată conforme cu practicile UE, în zonele majoritar urbane până în 2015 și în zonele majoritar rurale până în 2018.

Obiectivele Axei Prioritare 1 din cadrul POS Mediu se referă la:
  • Asigurarea serviciilor de apă și canalizare la tarife accesibile;
  • Asigurarea calității corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane;
  • Îmbunătățirea calității cursurilor de apă;
  • Îmbunătățirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la stațiile de epurare a apelor uzate;
  • Crearea de structuri inovatoare și eficiente de management al apei.

Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bacău" este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 1. Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată, beneficiarul fiind S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A.

Sunteti aici: Prezentare Obiectivele POS MEDIU